logo
Boovie® 2024 a început! Află cum te poți înscrie aici.
article

iC Consulting

article

Carte dragă carte!

Dragul de carte, și la prorpiu și la figurat, ne-a adus pe noi toți, echipa iC Consulting, la nivelul de cultură și educație necesar înțelegerii contextului actual, a adaptării continue la o mobilitate pe repede inainte. Am dat astfel dovadă de profesionalism și am inspirat încredere, fie că a fost vorba de cursuri de formare profesională sau de consultanță pe zona legislației muncii și resurselor umane. Mai mult, în ultimii doi ani am contribuit hotărâtor la implementarea GDPR în domenii precum Sănătate, IT, Turism, și binențeles Învățământ.

Tot de doi ani, Boovie este un festival realmente național, ca să nu mai vorbim și despre ecourile internaționale. Așa că acest parteneriat cu Boovie ne ține într-un tandem – oarecum comun – experențial și, cel mai important ne reunește pentru a stimula cititul și prin asta dragostea față de carte, dezvoltarea culturală și profesională, personală!

Având în vedere faptul că instituțiile de învățământ, sau asociațiile ce desfășoară activități educaționale, prin natura serviciilor pe care le oferă, interacționează cu diferite tipuri de persoane, care pot considera la un moment dat că datele lor nu au fost protejate sau că au fost gestionate în mod deficitar, implementând normele GDPR, acestea se protejează în fața oricăror probleme legale apărute din nerespectarea normelor de protecție a datelor personale.

În 2001 am pus bazele companiei iC Consulting, tocmai pentru că mi-am dat seama de lacunele care există în piață în ceea ce privește legislația muncii și întocmirea documentației necesare pentru obținerea Formularului portabil A1.Și pentru că sunt o persoană de acțiune, prefer să iau atitudine și să mă implic pentru a veni cu soluții într-o piață a muncii tot mai dinamică și mai mobilă cu fiecare an care trece. Experiența pe care o am ca jurist, precum și cea pe care am acumulat-o lucrând în aparatul guvernamental, unde am ocupat, pe rând, functiile de șef de cabinet în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, consilier al ministrului de Interne, consilier în Cancelaria Primului-Ministru, reprezintă pentru mine un factor cheie în a putea vedea imaginea de ansamblu a companiilor cu care colaborez tocmai pentru a le putea propune cele mai bune soluții de dezvoltare.Mai cred faptul că oamenii pot face lucruri mărețe doar colaborând. Astfel, mă bucur să lucrez alături de o echipă profesionistă și dedicată.

Camelia Lung fondator și Manager general iC Consulting

De la provocare la satisfacție

Da, să fii deschizător de drumuri poate reprezenta o provocare, dar în același timp aduce satisfacții majore. Astfel, pe lângă serviciile de consultanță din legislația muncii și resurse umane, de-a lungul anilor am dezvoltat o serie de traininguri și cursuri de formare profesională cu totul noi, în ton cu dinamica și dezvoltarea pieței – de la cursuri de agricultură, până la cursuri privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR).

Cursurile organizate de iC Consulting sunt autorizate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Educației și Autoritatea Națională pentru Calificări și se bazează pe experiența practică a trainerilor cu care colaborăm.

Așa că, vom face tot ceea ce trebuie ca susținând Asociația Grow Up Project și Boovie® să susținem creativitatea, educația, cultura!

Let’s Boovie!

Află mai multe despre legislația muncii, GDPR și iC Consulting.

Sponsori și parteneri

AG Media
Partener
Grow with Google
Partener
Microsoft
Partener
ShieldUp
Sponsor
Konica Minolta
Sponsor
Digi
Sponsor
Neosoft
Sponsor
certSIGN
Sponsor
IC Consulting
Partener
Ministerul Educației
Partener
Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret” Focșani
Partener
GrowUp Project
Partener
AG Media
Partener
Grow with Google
Partener
Microsoft
Partener
ShieldUp
Sponsor
Konica Minolta
Sponsor
Digi
Sponsor
Neosoft
Sponsor
certSIGN
Sponsor
IC Consulting
Partener
Ministerul Educației
Partener
Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret” Focșani
Partener
GrowUp Project
Partener
AG Media
Partener
Grow with Google
Partener
Microsoft
Partener
ShieldUp
Sponsor
Konica Minolta
Sponsor
Digi
Sponsor
Neosoft
Sponsor
certSIGN
Sponsor
IC Consulting
Partener
Ministerul Educației
Partener
Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret” Focșani
Partener
GrowUp Project
Partener